RO / EN
ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR DIN ANGLIA ÎN ROMÂNIA
imagine1

Despre Bioterra

Ca parte componentă a Sistemului Naţional de Învăţământ, Universitatea Bioterra Bucureşti funcţionează în temeiul Constituţiei României, avându-şi originea în  Legea  nr.  480,  publicată  în  Monitorul  Oficial  al  României, Partea  I,  nr.  518  din  17.07.2002 ,  modificată  prin  Legea  480  din  19  decembrie  2006. Regimul juridic al Universităţii este de persoană juridică de drept privat.

Universitatea funcţionează în temeiul Constituţiei României, cu respectarea Legii Educaţiei nr. 1/2011, a Legii nr. 87 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, a altor dispoziţii legale şi a autonomiei universitare, a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi acreditarea diplomelor

 Conform art. 116 (1) din Legea nr. 480/2006, ca şi Legii Educaţiei din 2011, Universitatea Bioterra Bucureşti este o instituţie de învăţământ superior particulară, liberă, deschisă, autonomă, atât din punct de vedere academic, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţia României.

Numele Universităţii „Bioterra”, având în compunere doi termeni savanţi – Bio (viaţă) şi Terra (pământ), termeni aparţinând spaţiului culturii greceşti şi romane, are în vedere rolul, cu totul aparte, pe care l-au jucat fondatorii ei principali, domnul prof.univ.dr. ing. Ion Nicolae, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, genetician de excepţie al României, şi doamna prof.univ.dr.ing. Floarea Nicolae, admirabil cercetător ştiinţific.

Organizarea Universităţii are în vedere principiile nediscriminatorii, respingând ideile, curentele şi atitudinile antidemocratice, xenofobe, şovine şi rasiste. Ca instituţie de învăţământ superior, Universitatea Bioterra Bucureşti este deschisă tuturor cetăţenilor români şi străini, în condiţiile absolvirii unor studii preliminare încheiate cu diplomă de bacalaureat şi promovarea examenului de admitere. Procesul de învăţământ se desfăşoară, de regulă, în limba română, cu posibilitatea organizării unor cursuri sau cicluri de pregătire, parţială sau totală, în limbi ale minorităţilor naţionale sau în limbi de circulaţie internaţională, dacă sunt minimum 20 de solicitanţi la o specializare, cu aprobarea Consiliului de administraţie/Senatului.

Universitatea Bioterra din București are multiple relații de colaborare Academice și Științifice cu universități din Europa, Africa și Asia care constau în parteneriate privind realizarea în comun a unor proiecte de cercetare științifică, valorificarea muncii de cercetare prin publicații interne (anale, buletine științifice, reviste de specialitate,etc.) cât și publicații internaționale (Congrese, Simpozioane, saloane de Inventie și Inventică, seminarii,etc.) unde se pot prezenta rezultatele studiilor și cercetărilor de înaltă ținută științifică cu implicații în toate domeniile vieții. Recent Universitatea Bioterra și-a propus să aiba parteneriate în domeniul învățământului superior cu universități de înalt prestigiu din Anglia prin NCC Education, instituție de înaltă reputație  și competență academică.

Universitatea Bioterra Bucureşti este o comunitate academică, formată din cadre didactice, cercetători, personal didactic, didactic-auxiliar, studenţi, personal tehnic şi administrativ, care îşi aduc propria contribuţie la dezvoltarea instituţională, la promovarea culturii şi prestigiului său comunitar, naţional, european şi internaţional.

În spaţiul universitar sunt interzise manifestările şi acţiunile politice, propaganda partinică şi activităţile care încalcă normele generale de moralitate sau legile ţării.

Universitatea Bioterra Bucureşti respectă prevederile legislaţiei româneşti din domeniul învăţământului şi împărtăşeşte The Magna Charta of European Universities (Bologna 1988), The Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy of Institution of Highes Education (1988), aderă la Asociaţia Universităţilor Europene, la Asociaţia Internaţională a Universităţilor, la Asociaţia Universităţilor Danubiene, la Declaraţia de la Lisabona (1996), Declaraţia de la Bologna (1999), Declaraţia de la Berlin (2003) şi la Declaraţia de la Bergen (2005).

Universitatea Bioterra Bucureşti este deschisă spre înnoire. Ea evoluează, pe baza Planului managerial strategic şi a planurilor operaţionale anuale de dezvoltare, elaborate de comisiile specializate ale Senatului şi organismele de analiză şi prognoză, pe forme de studiu, specializări şi unităţi de cercetare. Aceste studii şi cercetări au în vedere racordarea curriculei academice la dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţii autonome, asumarea unui sistem de valori strict necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru dezvoltarea cetăţenească activă în societate,  pentru incluziunea socială şi pentru angajarea absolvenţilor pe piaţa muncii.

Universitatea Bioterra Bucureşti examinează, permanent, la nivelul catedrelor şi facultăţilor, modelele alternative de organizare a studiului şi adoptă măsuri în consecinţă, ţinând cont de modificările intervenite în evoluţia ştiinţifică şi în dinamica solicitărilor pieţei forţei de muncă, ale  potenţialilor beneficiari, interni, europeni şi chiar internaţionali.

Universitatea Bioterra Bucureşti va aplica, în mod consecvent şi sistematic, Metodologia de evaluare externă, standardele, standardele de referinţă şi lista indicatorilor de performanţă a ARACIS, precum şi standardele, consacrate pe domeniile de specialitate, din Universitate.
 
cladire