RO / EN
ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR DIN ANGLIA ÎN ROMÂNIA
imagine1

Facilitati

Iată AVANTAJELE cu totul deosebite de care beneficiază cei care se înscriu și urmează studiile universitare în Limba Engleză la Universități Britanice de prestigiu cu activiatea didactică desfășurată în București, România:
 

FACILITĂŢI PENTRU STUDENŢI
 

1. Se obține calificare superioară universitară Britanică;

2. Studiul se desfășoară “acasă”, în propria țară, pe teritoriul României, la București. Se elimină astfel Costurile extrem de mari, în termeni comparativi, cu deplasarea în Anglia la acceași universitate care acum organizează oficial cursurile sale la București; cazarea; traiul zilnic; transportul intern în localitățile englezești; taxele pentru vize de călătorie; costurile pentru bilete de călătorii ocazionale, familiale, de transport în vacanță, dus-întors România- Anglia, costurile mari pentru manuale, cărți, multiplicări ș.a. în Anglia sunt eliminate sau mult reduse. Taxele de școlarizare pe teritoriul Angliei sunt de 12-15.000 Lire sterline/an, în timp ce pentru aceleași cursuri, ale alceleași universități, la aceeași specializare, cu aceleași Diplome englezești eliberate la absolvire, costul de școlarizare pe teritoriul României este de 2000 Euro/an, iar pentru studenții din țările Non-Europene 2700 Euro/an.

3. Părinții pot avea în grijă tinerii care urmează cursurile universitare în Limba Engleză la Universități Britanice de prestigiu cu activitatea didactică desfășurată în București, fiind mai apropiați de ei, pe teritoriul României, pentru ai sprijini moral și, după caz, material;

4. La finalizarea studiilor, odată cu primirea Diplomelor de la Universitățile englezești, tinerii absolvenți “nu se înstrăinează”, au posibilitatea de inserție pe piața națională a muncii sau, după caz, pot accesa fără restricții, cu recunoaștere imediată a Diplomelor, piețele muncii din alte țări din Marea Britanie, din Europa, SUA, Canada, Australia și în orice altă țară din lume.

5. Este facilitată cunoașterea aprofundată, mai rapidă, a Limbii Engleze.

6. Studenții înscriși la Nivelul/Level 3 (cei care încă nu au promovat Bacalaureatul) beneficiază de cursuri suplimentare, într-un Program special de pregătire în paralel, pentru Examenul de Bacalaureat românesc.

7. Este acceptată flexibilitatea opțiunilor: fiecare student are posibilitatea de a se opri sau de a continua studiile pe ruta completă de progres curricular.

 

Alte AVANTAJE oferite studenților înscriși la Programele de învățământ superior Britanic desfășurate în limba engleză în București, România
 

1. Cele mai mici taxe din învăţământul superior particular; (2000/2700 Euro, comparativ cu £11.995 + £250 exam fee în Anglia)

2. Bursă de performanță și burse de merit;

3. Gratuitate în anul I de studii de licență pentru laureații olimpiadelor internaționale, din ultimii 3 ani școlari anteriori anului universitar 2015-2016;

4. Reducere de până la 10% în anul I de studii de licență pentru laureații olimpiadelor naționale din ultimii 3 ani școlari anteriori anului universitar 2015- 2016;

5. Reducere de 5% în anul I de studii, absolvenților de liceu care au obținut media generală 10 la examenul de bacalaureat;

6. Se acordă o reducere de 25%, pentru unul din studenţi în cazul în care urmează cursurile NCC Education din Universitatea Bioterra, (fraţi, surori , soţ şi soţie, părinţi şi copii);

7. Reducere de 5% la unul din Programele NCC Education, în cazul studenților înmatriculați la ciclul de licență, care frecventează simultan cursurile a două programe de studii de licență sau/și master din cadrul NCC Education la Universitatea Bioterra;

8. Acces gratuit la biblioteci;

9. Acces gratuit la rețelele Wi-Fi, online, de socializare și la rețeaua de site-uri universitare proprii;

10. Acordarea de burse de către agenți economici privați;

11. Acordarea de burse de studiu şi stagii de practică la universităţi de profil din Canada, Egipt şi UE.;

12. Cazare contra cost în căminele proprietate ale universităţii, în garsoniere şi apartamente cu 2 camere (hotelurile universităţii din campusul universitar);

13. Cursuri multiplícate în Editura Bioterra cu reducere 50%;

14. Cazare gratuită în cămine pentru candidații care se prezintă pentru înscriere sau susțin probe de admitere la Programele NCC Education la Universității Bioterra;

15. Se pune la dispozitie un corp didactic calificat si cele mai moderne facilități pentru dezvoltare pe plan academic;

16. Studentii sunt sprijiniti pe parcursul anilor de studiu in privinta deciziilor profesionale, prin Centrul de Consiliere si Orientare in Cariera;

17. Participarea la ERASMUS - Program de mobilităţi ale studenţilor şi profesorilor pentru stagii de studii în centre academice internaţionale;

18. Parteneriate cu mediul de afaceri; stagii de practică de specialitate, activităţi de voluntariat, internship, locuri de muncă;

19. Toţi studenţii de la Programele NCC Education la Universității Bioterra vor efectua stagiul de vizită practică de 8-10 zile, în Complexul de Alimentaţie Publică şi Turism European, din localitatea Arrach – Germania (proprietate a Universităţii Bioterra);

20. Acces la clubul studenţesc cu 400 de locuri, discotecă, terase şi piscine;

21. Acces la restaurant / cantină, 750 locuri;

22. Tabere de odihnă gratuite sejur de 6 zile (cazare), pentru studentii de la Programele NCC Education la Universității Bioterra în perioada vacanţei de vară în 8 serii a câte 350 locuri / serie, în complexele proprietate ale universităţii de la Munte-Predeal (Trei Brazi), camere cu două locuri şi grupuri sanitare proprii (garsoniere şi apartamente); Buşteni -în hotel cu 2 locuri în cameră, terase, bucătării şi discotecă; Marea Neagră- Neptun (Comorova), 68 de vile, discotecă, piscină, bar, terenuri de sport, cramă, sala de spectacole, etc.; Delta Dunării – vile cu garsoniere, şalupe, bărci de croazieră etc.